Se destramă BBC! Marca anunță că Bale pleacă de la Real

Se destramă BBC! Marca anunță că Bale pleacă de la Real
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aventura lui Gareth Bale la Real Madrid pare că a ajuns la final, informează cotidianul Marca. Spaniolii susțin că Bale se va despărți în vară de clubul de pe Santiago Bernabeu, postul lui în primul 11 fiind acoperit deja de Marco Asensio. Numeroasele accidentări și-au pus amprenta asupra galezului, al căruit joc nu se mai ridică la nivelul din trecut.

Bale începuse ca titular actuala stagiune, dar o problemă musculară l-a scos din lot încă din etapa a șaptea. Internaționalul britanic a revenit pe gazon la Campionatul Mondial al Cluburilor, dar n-a fost integralist în nicio partidă de atunci. În total, Bale a pierdut 78 de meciuri de când a semnat cu Real Madrid, în 2013, din cauza accidentărilor. În vârstă de numai 24 de ani, Gareth Bale e în continuare cel mai scump jucător transferat vreodată de Real. „Galacticii” l-au adus în urmă cu aproape cinci ani de la Tottenham, pentru 101 milioane de euro.

Bale a adunat 173 de jocuri pentru Real Madrid, reușind să înscrie de 76 de ori și să paseze decisiv în 57 de rânduri. Cota de piață a galezului s-a prăbușit în ultimii doi ani de la 90 de milioane de euro la 75. Isco a fost adus în aceeași perioadă de mercato la Madrid, de la Malaga, pentru 30 de milioane de euro. Spre deosebire de Bale, mijlocașul iberic a adunat 226 de partide oficiale, dar a marcat numai 40 de goluri și a livrat 51 de pase decisive.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×